top of page
FaceApp_1667057036165.jpg

Mă bucur enorm că ai luat decizia să pornești spre căutarea psihoterapeutului care să ți se potrivească. Pentru că știu din proprie experiență că pornirea spre drumul cunoașterii de sine necesită mult curaj, determinare și perseverență, te apreciez și doresc să îți fiu alături, să te sprijin pe acest drum, care, țin să îți menționez cu drag, poate fi cu urcușuri și coborâșuri.  
Înainte de toate, te invit să citești descrierea mea în rândurile de mai jos, iar pe mai departe, sper că te va ajuta să afli care este alegerea potrivită pentru tine. 
Pasiunea mea este psihoterapia. A fost dintotdeauna, deși nu mereu am conștientizat acest lucru. M-am lăsat ghidată de intuiție inițial și am pășit pe porțile Facultății de Psihologie în cadrul Universității București. Acolo am simțit că e un alt “acasă” pentru mine. Mai departe, pe acest drum ales, am urmat și finalizat cursurile masterului Psihodiagnoză, psihoterapie experiențială unificatoare (PEU) și dezvoltare personală în cadrul Universității București. Ulterior, am dorit să îmi lărgesc orizonturile cunoașterii și am continuat formarea în cadrul școlii de formare Gestalt Therapy în Barcelona.  
Lumea mea este cu și despre sufletele și mințile oamenilor. Viziunea mea este că fiecare persoană este un întreg, cu bucăți pierdute din el pe drum, iar psihoterapia este modalitatea care ajută la reîntregirea întregului.  
Însă aici, este un spațiu dedicat ție. Un spațiu unde doresc să încerc să îți răspund curiozitaților, să te cunosc, să te ajut să te descoperi. Să primești din partea mea înțelegere, empatie, ascultare; în cadrul unui spațiu terapeutic conținator, unde, este posibil să te simți în siguranță, pentru a te deschide, în primul rând, pentru tine.

bottom of page